Psihologie educaţională



În cei aproape 20 de ani pe care i-am petrecut în învăţământ lucrând ca profesor apoi ca psiholog am avut prilejul să mă întâlnesc cu nenumărate situaţii de criză educaţională ... Am avut prilejul să observ nenumărate caractere şi comportamente ale copiilor, ale părinţilor sau, de ce nu, ale profesorilor,... toate contribuind într-un mod (pozitiv sau negativ) la actul educaţional. Unele situaţii au dost delicate, altele dramatice, unele rezolvabile, altele nu, dar toate m-au marcat şi m-au îndemnat mereu la refleţii şi m-au făcut să-mi pun întrebarări privind destinul copiilor pe care îi aveam atunci sub mână.


Am fost asaltat mereu de părinţi îmi spuneau fraze de genul:



  • • I-am creat toate condiţiile, nu l-am pus la nici o treabă, numai să înveţe şi el mă pune în situaţia asta..

  • • Ne-am comportat frumos cu el, am căutat să-l învăţăm numai lucruri bune şi nu ne aşteptam să ne facă ceea ce a făcut...

  • • Recunosc că sunt excesiv de grijulie cu copilul meu.

  • • Copilul meu este foarte dependent de anuturaj şi nu înţeleg de ce. Contează mai mult ceea ce aude de la prieteni decât ceea ce îi spunem noi.

  • • Am citit că este bine să fii prietenul copilului tău şi am încercat să mi-l apropii ul dar el refuză să stea de vorbă cu mine…




În toate aceste situaţii am încercat să văd "în spatele problemei" sau în spatele comportamentului, să înţeleg cauza care îi adusese pe părinţi şi pe copiii lor în situaţia de criză. Mi-am dat seama însă că, în majoritatea cazurilor, nu ajungea să înţeleg doar eu, ceea se petrecuse cu acel copil, ci trebuia să-i fac şi pe părinţi să înţeleagă acest lucru, pentru a nu mai repeta greşelile comise.
Am ajuns, în timp, la concluzia că contribuţia unui specialist într-o asemenea situaţie de criză este indispensabilă.


Problemele care pot să apară în educaţia unui copil sunt foarte diverse.Astfel putem avea: tulburări de comportament, probleme de familie, relaţiile cu fraţii, probleme de morală, probleme de natură emoţională cu cauze (aparent) necunoscute, dependenţa de calculator sau televizor, probleme legate de şcoală, probleme derivate din diverse afecţiuni sau tulburări somatice, etc. Fiecare din aceste tipologii de probleme are un mod specific de manifestare în funcţie de vârstă dar şi de alţi factori.


Pentru a înţelege ceva mai bine această tipologie a problematicii în educaţie am împărţit perioada de 0-18 ani în care un copil este în grija părinţilor, în două perioada 0-14 ani şi peioada 15-18 ani.



Perioada 0-14 ani (vârsta preşcolară, vârsta şcolarului mic şi pubertatea)


Copilul este este dependent de ajutorul părinţilor. Eventualele greşeli în educaţie, fie nu sunt întotdeauna foarte vizibile, fie dacă sunt observate sunt neglijate. Spre exemplu, în unele cazuri părnţii îşi răsfaţă copilul şi îşi dau seama de aceasta, dar fac acest lucru cu plăcere şi nu se gândesc la consecinţele ulterioare.
Copilul fiind încă relativ mic şi problemele sale par relativ minore şi nu sunt întotdeauna luate în seamă. Din această cauză perioada 0-14 ani este caracterizată printr-o relativă acalmie în privinţa educaţiei. Acum însă se formează personalitatea copilului, deprinderile sale, dar - repet - datorită faptului că copilul este dependent de părinte, în general, acesta are controlul asupra situaţiei, iar eventualele devieri comportamentale nu sunt privite ca ceva foarte seios.



Problematica de educţie din acestă perioadă poate cuprinde


Tulburări de comportament


(îmbufnarea, răspunsuri obraznice, crizele de nervi, plânsul (plânsul ca armă a copilului), risipitorul de bani, copilul leneş, mofturile la mâncare)



Probleme de morală


(înjurăturile, minciunile, furturile, înşelătoria )



Probleme de natură emoţională cu cauze (aparent) necunoscute


(coşmaruri nocturne, anxietatea, timiditatea)



Problema somnului copilului


(Cum este bine să doarmă copilul? Singur sau cu unul dintre părinţi?)



Dependenţa de calculator sau televizor



Relaţiile cu fraţii




Probleme legate de şcoală


(poznele de la şcoală, temele de casă, notele slabe, probleme cu profesorii, refuzul de a merge la şcoală)



Probleme derivate din diverse afecţiuni sau tulburări somatice


(copilul supraponderal, copilul bolnav o perioadă mai lungă, copilul cu handicap fizic, enurezis nocturn sau diurn)



Probleme de familie


(certuri, scandalui, consum de alcool, tensiune nervoasă, părintele unic, părintele vitreg, părintele plecat)



Perioada 15-18 ani (Adolescenţa)


Este considerată de către unii psihologi perioada cea mai dificilă din viaţa unui om. Spre deosebire de perioada anterioară, adolescentul nu îşi mai acceptă necondiţionat rolul de copil. El doreşte să-şi afirme propria personalitate, adeseori îşi înfruntă părinţii sau profesorii. Părinţii care până atunci avuseseră în casă un copil drăgălaş şi ascultător, se trezesc peste noapte cu o persoană total schimbată, care îi înfruntă, care doreşte să fie cât mai independentă, care nu mai acceptă necondiţionat recomandările lor de comportament. Mulţi părinţi se încăpăţânează în a-şi trata în continuare copiii ca pe nişte copii, încercând să strivească încercările de afirmare a personalităţii acestora, privindu-le ca pe nişte obrăznicii.


Alţi părinţi, mai avizaţi, ştiu că trebuie să devină prietenii copiilor lor şi, în consecinţă, se lansează în lungi încercări de a comunica cu copiii, încercări care însă eşuează lamentabil, copiii dorind să scape cât mai repede de corvoada de "a comunica" cu părinţii.


Am întâlnit cazuri dramatice în care părinţilor li se părea că trăiesc un coşmar şi nu înţelegeau cum de s-a ajuns în acea situaţie.



Probleme de educaţie ce pot fi întâlnite în adolescenţă


Majoritatea problemelor de educaţie din adolescenţă sunt comune cu vârsta colpilăriei, având doar formele de manifestare modificate, dar sunt şi probleme noi, întâlnite doar la această vârstă.


Printre cele mai întâlnite menţionăm



Probleme de familie


(certuri, scandaluri, consum de alcool, tensiune nervoasă, părintele unic, părintele vitreg, părintele plecat)

Probleme de morală


(minciunile, furturile, înjurăturile, înşelătoria )



Probleme derivate din diverse afecţiuni sau tulburări somatice


(adolescent supraponderal, adolescent bolnav o perioadă mai lungă, adolescent cu handicap fizic, etc.)



Dependenţa adolescentului de Calculator sau televizor



Relaţiile cu fraţii


(gelozia faţă de un frate, comparaţia cu fratele mai ascultător sau cu alţi adolescenţi)



Probleme legate de şcoală


(randament şcolar slab, conflicte cu profesorii, refuzul de a merge la şcoală, etc.)


Comunicarea defectuoasă (Fie părinţii neglijează acest aspect, fie adolescentul nu doreşte să comunice cu părinţii)



Influenţa foarte mare anturajului (Adolescentul are mai mare încredere în grupul de prieteni decât în părinţi)



Lipsa de interes


(Adolescentul este lipsit de ambiţie, are create toate condiţiile, dar nu manifestă interes pentru nimic)



Introversiunea exagerată


(Acest fapt, fie poate anunţa începutul unei probleme emoţionale, fie este pur şi simplu o consecinţă a temperamentului său.)



Rolul părintelui



Copilul este proiecţia personalităţii părintelui.


Acest adevăr simplu mi-a fost confirmat de fiecare dată când un părinte sau un cuplu au venit la mine pentru o problemă de comportament a copilului. În spatele problemei de comportament a copilului se ascunde întotdeauna o problemă sufletească a părintelui. Unii părinţi au acceptat acest lucru şi au colaborat cu mine, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Alţii însă au refuzat colaborarea şi în unele cazuri consecinţele au fost dramatice.…



"Nimeni nu poate forma prin educaţie personalitatea pe care el însuşi nu o are". (Carl Gustav Jung)


Întâlnesc mereu părinţi ambiţioşi dar inconştienţi care doresc ca copilul lor să realizeze tocmai ceea ce ei nu au reuşit să facă în tinerteţe. Din dorinţa prea mare ca copilul să ajungă cineva, părinţii împiedică evoluţia firească a copilului, producându-i uneori grave perturbări şi adevărate traume sufleteşti.


Un mare psiholog american spunea că fiecare copil are în interiorul său un potenţial de creştere sau de evoluţie. Rolul educatorului nu ar fi altul decât de a lăsa acel potenţial să se manifeste. De prea multe ori însă, din dorinţa noastră de a controla sau chiar de a imprima o anumită direcţie evoluţiei copilului, perturbăm mersul firesc al evoluţiei copilului.


Dincolo de aspectul conştient, vizibil al regulilor pe care un părinte încearcă să le transmită copilului său, se află şi o interacţiune emoţională.care nu este întotdeauna înţeleasă, şi aici ar trebui să înceapă rolul specialistului.