Tulburarea obsesiv-compulsivă



Obsesiile sunt gânduri, idei, imagini sau impulsuri nedorite care îi vin mereu în minte pacientului şi care îi crează acestuia o stare de nelinişte şi de teamă.


Printre cele mai întâlnite obsesii amintim:


• îndoielile permanente pe care pacientul le are dacă a efectuat sau nu un act oarecare, ex. dacă a încuiat sau nu uşa, dacă a închis sau nu robinetul etc.


• nevoia excesivă de ordine(toate lucrurile trebuiesc puse exact într-un anume fel şi pacientul nu se linişteşte până nu realizează aceasta)


• porniri agresive sau oribile (de ex., de a face rău unei persoane dragi, de a striga un lucru obscen într-o biserică etc.);


• idei suicidale, etc.


Obsesiile ajung în timp să ocupe un loc din ce în ce mai important în viaţa psihică a bolnavului, dominând-o în final, şi aducând cu sine probleme în viaţa profesională şi familială. Persoana în cauză îşi dă de obicei seama că ideile obsesive sunt nejustificate, începe să lupte împotriva lor, dar în final nu le poate elimina şi foarte probabil va ajunge la un comportament compulsiv.


Compulsiile sunt comportamente repetitive, care apar ca reacţie la neliniştile generate de obsesii, prin care pacientul caută să contracareze acele nelinişti. De exemplu, dacă pacientului îi este frică mereu că a uitat uşa descuiată la apartament, va verifică în mod repetat încuietoarea, sau dacă îi este teamă că anumite obiecte ar putea "să cadă" dacă nu se află la locul lor, nu va avea linişte până nu le va aşeza pe toate într-o ordine strictă pe care poate că numai el o cunoaşte. De asemenea, dacă îi este teamă că ar putea face un rău cuiva cu un cuţit, va ascunde în mod repetat cuţitul din raza sa vizuală.


Pacientul se simte astfel obligat să efectueze actul compulsiv pentru a reduce neliniştea care însoţeşte obsesia. De multe ori pacientul renunţă la compulsii, în schimb le transferă asupra unor persoane din apropiere, care sunt rugate în mod repetat să verifice efectuarea actelor care ar fi trebuit în mod normal a fi făcute de către pacient.


Tulburarea obsesiv-compulsivă are, aşadar, două componente obsesiile şi compulsiile. Acestea din urmă apar însă numai ca reacţie la existenţa primelor. Prin urmare dispariţia obsesiilor ar trebui să ducă în mod necesar şi la dispariţia compulsiilor. Ca şi în cazul altor afecţiuni psihice, terapiile afectiv-emoţionale caută originea obsesiilor în interiorul inconştient al pacientului. Aducerea lor la suprafaţă înseamnă automat dispariţia lor şi prin aceasta vindecarea pacientului.