Probleme de cuplu



Fiecare fiecare relaţie de cuplu are 3 componente: personalitatea lui, personalitatea ei şi relaţia în sine, care este de fapt o rezultantă a celor două personalităţi. Interacţiunea celor două personalităţi este cum spunea un mare psiholog, ca amestecul dintre două substanţe. Dacă există compatibilitate şi fiecare partener vine în relaţie cu echilibru interior, raporturile vor fi armonioase şi fireşti. Dacă cel puţin unul vine cu tensiune, i-o va induce, involuntar sau nu, şi celuilalt.


De asemenea, fiecare om are o evoluţie psihică. Nu rămânem toată viaţa aceeaşi nici din punct de vedere psihic. Gândim diferit în adolescenţă, faţă de vârsta tinereţii, a maturităţii ori a bătrâneţii.


Începutul unei relaţii de cuplu îi găseşte pe cei doi parteneri într-un moment în care personalităţile lor sunt compatibile: se iubesc, au ţeluri şi valori comune, sunt făcuţi unul pentru celălalt. Evoluţia vieţii, cu încercările şi evenimentele sale, dar şi cu bagajul psihic adus din familia originară(care nu întotdeauna este înţeles pe deplin), toate momentele importante prin care cei doi trec împreună sau separat, pot schimba direcţia care până mai ieri era o direcţie comună pentru ambii parteneri. Sunt cunoscute de pildă cazuri în care după câţiva ani de căsnicie liniştită, unul din cei doi parteneri are un mega-succes pe plan profesional care îl schimbă, făcându-l mai arogant, mai plin de sine şi mai indiferent. Celălalt se simte neglijat, abandonat şi frustrat.


Dacă la începutul căsniciei, evoluţiile celor doi păreau în consonanţă, după câţiva ani îşi poate face apariţia diferite nesicronizări care uneori pot fi atât de accentualte încât relaţia se frânge şi cei doi se despart.


Apariţia problemelor de cuplu reprezintă aşadar rezultatul unei evoluţii diferite a celor doi, iar rezolvarea crizei se face printr-o comunicare sinceră – eventual mediată de un specialist – prin care cei doi trebuie să ajungă să se înţeleagă unul pe celălalt şi să vadă în ce măsură ţelurile comune de la începutul relaţiei(căsniciei) s-au păstrat sau nu.