Tulburările alimentare



Tulburările alimentare cu conotaţii psihologice sunt anorexia şi bulimia.


Bulimia este tulburarea psihică caracterizată prin situaţii repetate de mâncat excesiv, urmate de comportamente prin care se încearcă compensarea cantitatăţii mari de alimente ingerate, precum: exerciţii fizice exagerate, vărsaturi autoprovocate, abuzul de laxative etc.


Persoanele suferinde de bulimie se simt jenate de apetitul lor, caută să-şi ascundă simptomele, respectiv episoadele de mâncat excesiv, o fac eventual în secret când nu sunt văzuţi de nimeni. Episoadele de mâncat excesiv au de obicei declanşatori emoţionali: stări afective negative, stress etc. Ingerarea excesivă de alimente reduce pentru scurt timp stressul sau starea emoţională neplacută, şi bulimicul se linişteşte, dar ea este urmată adesea de regrete pentru episodul petrecut şi implicit de dispoziţii depresive.


"Mi se întâmplă uneori când vin acasă şi mă simt stressată, să mă aşez la masă şi să mănânc cu o "furie" de parcă ar veni sfârşitul lumii. Chiar dacă ştiu că după aceea îmi va părea rău că am mâncat aşa de mult, nu mă pot controla şi pe moment mă simt liniştită."


Mâncatul exagerat sau compulsiv - cum mai este el denumit - continuă până când individul simte că nu mai poate. Urmează regretele şi, conştient fiind că a exagerat, bulimicul recurge la vărsături autoprovocate, laxative etc., frica că va lua mult în greutate fiind următoarea fază a procesului bulimic.


Din cele prezentate până acum deducem că simptomele bulimiei ar fi:


• Mâncatul excesiv - într-o anumită perioadă de timp (de exemplu, două ore), a unei cantităţi de mâncare mai mare decât cea pe care ar mânca-o cei mai mulţi oameni în aceeeaşi perioadă şi în condiţii asemănătoare.


• Sentimentul că persoana nu se poate opri din mâncat sau nu poate controla ce şi cât mănâncă.


• Activităţi , parţial nesănătoase, realizate pentru a preveni luarea în greutate, cum ar fi provocarea de vărsături, abuzul de laxative, sau alte medicamente care facilitează eliminarea rapidă a mâncării, postul sau exerciţiile fizice exagerate.


La rândul ei anorexia este tulburarea psihică în care persoana în cauză refuza să-şi menţină greutatea corporală la un nivel normal şi este extrem de speriată de posibilitatea de a se îngrăşa.


Pierderea în greutate se realizează în primul rând prin reducerea cantităţii de alimente ingerate. Anorexicii încep prin excluderea din dieta lor a ceea ce ei percep a fi alimente cu multe calorii, dar cu timpul ajung să ţină o dietă extrem de severă. Metodele suplimentare de pierdere în greutate includ, ca şi în cazul bulimiei, vărsăturile autoprovocate, abuzul de laxative, şi exerciţiile fizice excesive etc.


Anorexicul are o percepţie deformată a formei şi greutăţii corpului său. El poate utiliza o mare varietate de tehnici pentru a-şi evalua dimensiunea sau greutatea corpului, incluzând cântărirea excesivă, măsurarea obsesivă a părţilor corpului şi utilizarea persistentă a oglinzii pentru a controla zonele percepute "grase". Stima de sine a indivizilor cu anorexie este deci, extrem de dependentă de forma şi greutatea corpului lor.


Anorexia debutează în general la jumătatea sau sfârşitul adolescentei . Un rol important în apariţia ei îl constituie modelul de succes promovat în mass-media, de regulă al fetelor cu o silueta extrem de subtire. Anorexia este întâlnită mai des la sportive, balerine, prezentatoare de modă.


Principalele simptome care coduc la un diagnostic de anorexie sunt:


• Dorinţa intensă de a avea o greutatea corporală sub nivelul minim normal pentru vârsta şi înălţimea individului.


• Frica exagerată de a nu lua în greutate sau de a deveni gras(ă), chiar dacă are cu mult sub greutatea normală.


• Percepţia greşită asupra greutăţii şi formei corpului sau, respectiv anorexicul se vede pe sine ca fiind foarte gras, desi este extrem de slab.


Atât bulimia cât şi anorexia pot fi tratate prin psihoterapie, corectând percepţia greşită a propriului corp.